CENTRIC

  • Acasă
  • Anunțuri
  • Activități
    • Activități de tip A
    • Activități de tip B
    • Activități de tip D
  • Echipa
  • Contact
  • Site vechi

  • Acasă
  • Anunțuri
  • Activități
    • Activități de tip A
    • Activități de tip B
    • Activități de tip D
  • Echipa
  • Contact
  • Site vechi

Centru pentru transferul de cunoștințe către întreprinderi din domeniul ICT – CENTRIC

Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională

prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020.

Contractul de finanțare Cod SMIS 119722 a fost semnat în data de 13 Iunie 2018, iar perioada de implementare a proiectului este de 60 de luni. 

Valoarea totală a Contractului de Finanțare este de 15.403.125,00 Lei, din care valoarea cofinanțării UE este de 11.300.630,25 Lei.

Obiectivul general al proiectului

Constă în realizarea unui centru de transfer de cunoștințe între Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și companii activând în domeniul tehnologiilor informaționale și de comunicații (TIC) în Regiunea Nord – Est a României, cu prioritate acordată companiilor din județele Suceava, Botoșani și Neamț.

Anunțuri

Rezultatele așteptate în urma implementării proiectului

  • O ofertă de expertiză a USV adresată în special întreprinderilor din regiunea Nord-Est;
  • O sesiune de instruire având ca temă oferirea de servicii suport pentru întreprinderi de către o universitate;
  • Minimum 10 expresii de interes din partea unor întreprinderi din zonă
  • Minimum 20 întâlniri individuale cu întreprinderi din Regiunea Nord-Est

Sesiune de întrebări și răspunsuri privind Pachet de informații activități D Iulie 2020

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava organizează luni, 20.07.2020, intervalul orar 15.00-17.00, o sesiune de întrebări și răspunsuri privind Pachet de informații activități D Iulie 2020. Rugăm întreprinderile interesate să transmită o solicitare de a participa la adresa de e-mail proiectcentric@usm.ro, până cel târziu luni, 20.07.2020, ora 09.00.
Read More

Lansare apel II activități de tip D

Lansare apel II activități de tip D
Read More

Pachet de informatii CENTRIC pentru proiecte cu activități de tip D – versiunea iulie 2020

Pachet de informatii CENTRIC pentru proiecte cu activități de tip D – versiunea iulie 2020
Read More
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
  • 11

LEGĂTURI UTILE

  • Uniunea Europeana
  • Guvernul Romaniei
  • Fonduri UE
  • Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene
  • Fondul European de Dezvoltare Regională

Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

Contact

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava
Str. Universitatii 13, 720229 Suceava, Romania
Tel: +40 230 216 147, int. 306
Fax: +40 230 520 080
Email: centric [at] usm.ro

Politică privind fișierele cookies  Protecția datelor cu caracter personal© 2023 USV - CENTRIC. All Rights Reserved